Cu dorinta ca anul nou sa va gaseasca in duh ca pe apostolul Ioan in Patmos, va trimitem cateva vesti de la noi din jungla.
Sanatate si spor la lucru si pentru 2009.
Cu drag,
Marc si Adina .PERU
30 dec 2008
Bilanţuri
Sfârşit de an şcolar
Luna decembrie este plină de sărbători aici în Peru şi inclusiv în lumea colonizată a junglei. Se incepe cu serbările de sfârşit de an în şcoli primare şi în licee şi se continuă cu Crăciunul şi Anul Nou. Cred că nu a fost săptămână fără 4 petreceri în diferitele comunităţi din zona râului Pichis. Multă beţie şi imoralitate, coruperea copiilor ce abia-abia de au terminat clasa a 6-a şi care sunt incluşi în lumea celor mari dându-li-se permis oficial să guste din vicii. An de an am văzut cum se transformă elevii noştri din San Fausto, care la şcoala generală se purtau ca nişte sfinţişori, plini de respect faţă de noi şi faţă de restul adulţilor din comunitate, iar la numai o săptămână distanţă, după petrecerea de sfarşit de an şcolar deveneau aroganţi, rebeli cu dorinţa să facă ce vor ei, nu ceea ce li se spune. Şi au doar 13 sau 14 ani. Poate râdeţi, dar văzându-i, nu sunt decât nişte copii duşi de val, care mai au muuult până a înţelege viclenia lumii înconjurătoare care se laudă că e civilizată. Fetiţele care termină cele 6 clase încep să caute „soţ” şi el tot un tinerel de 15 ani şi termină într-o viaţă de suferinţă şi lipsuri, începând să crească copii de pe la 16 ani fără sprijinul soţului care cheltuie puţinul câştig pe băutură.
La San Fausto am avut petrecerea de sfârşit de an şcolar pe 15 decembrie. A fost mai simplă ca în anii anteriori şi cu mai multă umilinţă din partea elevilor, căci nu au mai căutat să îşi cumpere haine luxoase (comprativ cu condiţiile lor de trai), ci au împrumutat de pe unde au putut. Au avut şi tort cu 3 etaje, şi dulciuri şi cadouri, plus o oală mare de mâncare şi o canoe de masato. Aceste lucruri îi fac să se simtă iubiţi şi preţuiţi de părinţi. Din fericire anul acesta nu am asistat nici la trasformări radicale în rău a elevilor graduaţi. Doar Jhoaquin, cel mai mare ca vârstă, urmează exemplul unchiului său Ergilio şi demonstrează că nu mai vrea sa fie tratat ca un minor, ci ca un adult. În schimb Elidia şi Delia, de care noi suntem destul de ataşaţi căci le ştim de mici şi le-am tot ţinut la noi în casă, par a fi mai responsabile, ferindu-se de petreceri şi interesându-se deja de ce anume au nevoie ca să îşi continue studiile la “seralul” din sat unde noi predăm ca profesori. Erau îngrijorate că înmulţirea nu o ştiu decât până la 9 şi că nu prea domină împărţirea şi se temeau că nu le va primi Marc ca eleve. Au promis că în vacanţă vor mai studia ca să avanseze. Ne-am bucura tare mult să se ţină de cuvânt şi să rămână fete serioase până în martie când vor începe şcolile. La fel şi Wilder, fiul cel mare al şefului comunităţii, destul de isteţ şi destupat la minte, doreşte să ne fie elev în anul 2009, motiv pentru care ne bucurăm de acceptare şi sprijin din partea autorităţilor comunităţii.
Se anunţă mai mulţi elevi din diverse comunităţi vecine pentru la anul, fapt pentru care am demarat un proiect de construcţie a unui local propriu unde să se desfăşoare orele de clase. Va fi ceva simplu: două săli de clasă cu şapă de ciment, pereţi de scândură, şi acoperiş de tablă. Unele materiale vor trebui cumpărate la Lima unde totul e mai ieftin. Bărbaţii din San Fausto au promis că vor ajuta la construcţie şi se aşteaptă ca în luna martie să treacă la treabă. Deocamdată ne aflăm în faza de căutare a fondurilor. Vă invităm să fiţi parte din acest proiect, sponsorizând măcar o parte din construirea acestei şcolii. Cu totul nu are cum să iasă mai mult de 6000 de euro. Acei dintre dumneavoastră ce veţi avea pe inimă să sprijiniţi această iniţiativă, vă rugăm să o faceţi cu menţiunea „Şcoală CEBA”.
Sfârşitul primului an de educaţie alternativă (CEBA)
Pe 18 decembrie am terminat primul an şcolar la seralul CEBA din San Fausto. Am început clasele cu 9 elevi înscrişi, dar am terminat cu 5, căci 4 din ei au abandonat pe parcurs. Le era greu să facă faţă ritmului de studiu, căci abia citeau şi nu prea înţelegeau ce citeau, fapt care îi exclude din categoria de alfabetizaţi. Putem spune cu satisfacţie că cei 5 care au terminat cu bine au înregistrat progrese vizibile în toate domeniile de studiu. Pentru noi a fost o adevarată aventură să le prezentăm atâtea informaţii noi la care nici nu visau. La început a fost fascinant să vorbim despre corpul omenesc cu alcătuirea lui şi diferitele boli ce îl pot afecta. Elevii noştri au fost provocaţi să renunţe la obiceurile lor strămoşeşti pentru care orice boală are o explicaţie spirituală: vreun spirit sau vreo persoană le-a făcut farmece ca să se îmbolnăvească şi doar vraciul cunoaşte modalitatea de vindecare. Cel mai vârstnic elev al nostru, Manuel fratele Rosaliei, ne povestea cu frustrare cum bunica lui l-a crescut în izolare în pădure până în adolescenţă, de teama ca prin contactul cu ceilalţi să nu se îmbolnăvească sau să nu devină la rândul lui vrăjitor. Îl obliga să se ascundă de privirile oamenilor şi să nu primească haine metise (pantaloni şi cămaşă), ci să îmbrace doar tunica tradiţională: cushma. Explicaţia era că pe hainele metisilor sunt lipite bolile lor şi dacă le-ar fi îmbrăcat s-ar fi contaminat şi el. Astfel că, dacă cineva îi dăruia asemenea haine trebuiau imediat arse. Manuel ne spunea cu regrete ca dacă ar fi putut merge de mic la şcoală ar fi ajuns departe, până la cer mai exact, dar că nici acum nu e prea târziu şi vrea să studieze ca să afle lucruri noi. Şi se străduieşte din greu să nu lipsească la nici un curs, deşi vine din josul râului, la o jumătate de oră de vâslit, chiar dacă plouă torenţial sau nu. Cum este foarte extrovertit (ma întreb cum a rezistat în izolare la cât e de vorbăreţ) tot ce învaţă la şcoală le spune la cei din comunitate ca să se deştepte şi ei.
De exemplu a fost impresionat când a învăţat despre planete şi sateliţi. Nu îi venea să creadă că „a trăit 53 de ani pe pământ şi nu a ştiut că deasupra lui atârnă atâtea lucruri”. Se îngrijora la gândul că ar putea cădea toate peste noi şi ne întreba care ar fi consecinţele în caz că s-ar întâmpla aşa ceva. L-am liniştit la ora de religie când a aflat că Dumnezeu le-a creat pe toate şi le ţine pe toate prin puterea Lui şi prin legile fizice stabilite în Univers. Aceste informaţii uimitoare i-au fost de folos în confruntarea cu unul din miturile mai vechi din zonă care începe să-i preocupe din nou pe locuitori: los Piştacos. Ei numesc Piştacos nişte oameni albi înaripaţi , care au avioane şi care taie capetele oamenilor ca să le scoată grăsimea şi să ungă motoarele avioanelor. În ultimele luni oamenii din mai multe comunităţi au reînceput să vadă Piştacos. Spun că apar ca nişte lumini zburătoare, dupa care apare o aripa mare. Alţii îi descriu ca oameni-vulturi, alţii au primit oameni „gringos” în vizită cerându-le gazduire după care au dispărut. Însă nimeni nu are vreo dovadă că ar fi adevărat ce spune. Cu toate acestea populaţia e îngrozită, îi păzesc pe copii care par a fi preferinţa Piştacilor. Ba unii au început să zică despre misionarii americani ce sosesc cu hidroavionul pe râu că ei ar putea fi. În San Fausto nimeni n-a văzut nimic, dar au auzit de la alţii. Manuel încerca să le explice că luminile acelea care par stele dar se mişcă repede pe cer ar putea fi sateliţi de telecomunicaţie. Îi scoate noaptea în curtea casei şi îi pune să observe cerul să vadă care din lumini se mişcă şi unde s-ar duce. Şi ca un “deţinător al înţelepciunii” le explică ce şi cum.
Cea mai mare provocare a fost lecţia de religie. Marc a parcurs cu ei învăţătura biblică despre Creaţie, până înainte de Cădere. Au fost multe concepte noi pentru ei, lucruri care nu se pot demonstra palpabil, ci doar solicită credinţa în ce zice Dumnezeu (ikanţîri Pawa). Mie mi-a revenit partea de evaluare a celor predate de Marc şi a fost o adevărată delectare să pot vorbi în sfârşit cu ei despre Dumnezeu şi să ne mai şi înţelegem. Cu ocazia aceasta mi-am dat seama că e vitală cunoaşterea culturii (obiceiuri şi credinţe locale) pentru a putea corecta minciunile semănate de Satan de-a lungul generaţiilor între ei. Dacă nu îi întreb specific în ce fel confruntă învăţătura biblică credinţele lor, ei nu o fac singuri, ci ţin învăţăturile în compartimente separate. De exemplu, strămoşii lor le-au arătat soarele şi le-au spus că acela e Dumnezeu. Din Biblia i-am învăţat că Dumnezeu afirma că El a creat soarele, care e doar un astru. Cine are dreptate, strămoşii sau Dumnezeu? Unii din ei au tăcut şi nu au exprimat o opinie personală, zicând că aşa spun bătrânii. Jose, care pare să înţeleagă cel mai bine, a spus că Dumnezeu are dreptate pentru că El există mai înainte de strămoşi şi e singurul care ne poate învăţa adevărul.
La întrebarea „ce ne diferenţiază de animale” au trebuit să îi idea din nou dreptate lui Dumnezeu, ca adică avem duh, pe care El ni l-a dat, fapt negat totalmente de obiceiurile strămoşeşti care îi învăţau că au doar trupuri şi că se transformă în spirite când mor.
Toţi au recunoscut că Dumnezeu e Stăpânul nostru şi că îi vom da socoteală când murim de cum am trăit viaţa pe care El ne-a dat-o. I-am întrebat despre Tito, cunoscut ca beţiv al satului, că ce îi va răspunde El lui Dumnezeu când îi va cere socoteală. Au rămas şocaţi de întrebare şi doar Manuel mi-a sugerat că ar fi bine să îl înveţe cineva şi pe Tito din Biblie ca să se mai schimbe şi el măcar puţin şi să nu mai bea atât. I-am sugerat să o facă el însuşi căci stăpâneşte limba asheninka mai bine ca noi.
Culminarea învăţăturii biblice
Marile bucurii pe care ni le-a făcut Domnul în Decembrie au fost cu privire la învăţătura biblică. I-am putut învăţa pe copiii de la şcoala primară pentru prima dată despre Naşterea Domnului Isus Cristos, şi aceasta, chiar cu ocazia Crăciunului. Şcoala se terminase, dar i-am chemat pe toţi cei care participaseră la clasele de religie, să vină la noi acasă, pentru o dupămasă specială. Am făcut prăjitură şi floricele de porumb pentru ei. Marc le-a expus întreaga istorie a Naşterii Mântuitorului, i-am învăţat un colind, apoi le-am pus inceputul filmului lui Zefirelli „Isus din Nazaret” unde se prezintă naşterea şi copilăria Domnului. Am culminat în acest fel o lungă aşteptare şi nerăbdare pe care o aveam de a ajunge să le vorbim despre Salvatorul promis în Vechiul Testament.
A doua mare bucurie a fost că în ultima duminică a anului ploaia ne-a lăsat o mică fereastră de timp, cât să plecăm la Amambay. Deşi ne-a ajuns înapoi pe drum şi ne-a udat ciuciulete cu toate pelerinele şi plasticele, am ajuns acolo şi i-am găsit printr-o minune pe toţi cei de la studiul biblic. A fost cea mai importanta întâlnire din tot anul 2008, pentru că în sfârşit am ajuns la punctul culminant al întregii învăţături: Jertfa Domnului Isus pe Cruce şi învierea Lui. Am citit din Marcu 15 şi am explicat ce a făcut Mântuitorul pentru noi când a murit, luând multe din ilustraţiile Vechiului Testament care ajutaseră la explicarea morţii ispăşitoare a singurului om nevinovat, în calitate de Miel al lui Dumnezeu. Episoade precum Jertfa lui Cain şi Abel, Avraam cu Isaac, Mielul de Paşte, Şarpele de aramă, Ziua ispăşirii cu sângele dus în Sfânta Sfintelor, au iluminat pe parcurs inţelegerea sacrificiului vicarial al lui Cristos. Ce recunoscători trebuie să fim că Dumnezeu a vorbit în vechime în multe chipuri şi în multe feluri, înainte de a veni Fiul. Ce înţelepciune mare a arătat Dumnezeu când a pregătit în detaliu prin profeţii şi prin imagini precursoare, mesajul Evangheliei.
În urma celor expuse, le-am întrebat pe fiecare dintre cele prezente ce opinie au despre toate acestea, dacă cred că Isus Cristos a murit pe cruce în locul lor, anulând astfel orice acuzaţie şi condamnare din partea lui Dumnezeu, aducând pace între El şi ele. Prima care a spus lămurit că ea crede în Isus Dumnezeu a iertat-o a fost Ligia, împreună cu soţul său. Imediat şi sora ei Adelina a spus că se încrede în Domnul Isus. Diana a fost mai ezitantă, poate pentru că de faţă era soţul ei Santiago, şi ii era jenă să spună tot ce are în minte. Însă l-am întrebat şi pe el dacă crede că e adevărat ceea ce a auzit din Cuvânt. Nu era foarte convins când a spus că „trebuie să fie adevărat”, însă el nu a fost decât rareori prezent la studiul biblic, aşa încât Cuvântul şi Duhul încă nu au ajuns să-l convingă de păcat şi judecată. Bărbaţii sunt mereu mai rezistenţi, mai mândrii, mai teritoriali. M-am bucurat însă că şi doamna Elena, mama fetelor, cu gura ei a început să spună că ea crede că Isus o iartă de păcate şi crede că a murit pe cruce pentru ea. De obicei ea e cea tăcută, vorbind spaniolă prea puţin. Însă când veneau uneori la studiu femei ce pricepeau doar aşeninka, ea se punea să le explice pe limba lor ceea ce ea înţelesese. Astfel ne dăm seama că deşi nu se exprimă mult, pune la inimă.
Vestea cea bună pe care le-am putut-o spune acestor oameni, a fost că dacă întradevăr cred ceea ce au exprimat în cuvinte că cred, atunci în cel mai sigur mod, Dumnezeu le-a iertat şi lor păcatele şi nu vor mai trebui să meargă în Iad. Le-am învăţat să mulţumească Domnului pentru iertare şi să se bucure de libertatea care le-a fost adusă de Cristos. La sfârşit am cântat câteva cântece şi Ligia s-a rugat mulţumind pentru mântuirea în Domnul Isus. Soţul ei ne-a întrebat la sfârşit dacă cineva poate continua să păcătuiască ştiind că e iertat. L-am asigurat că nu se pune problema, şi că vom continua să învăţăm din Biblie anul următor despre aceste aspecte şi vom răspunde la nedumeririle lui.
După Anul Nou a mai rămas să facem o singură întâlnire, în care să le prezentăm în detaliu învierea lui Cristos şi Marea Trimitere.
Alte detalii din viaţa noastră la cumpăna între ani
Trecerea dintre ani a adus ca de fiecare dată multă ploaie şi inundaţii. Râul a ajuns la cota maximă. Cerul a rămas înorat în aceste săptămâni, fapt care ne-a lăsat cam fără curent electric de la panourile solare. În condiţiile acestea, nu prea se poate face nimic decât să stai în casă şi să citeşti cărţi adevărate, de hârtie, căci cele digitale sunt pe curent.
Din fericire ne-am imaginat cum o sa fie acest timp şi Marc a soluţionat problema cu motorul bărcii înainte să înceapă ploile. Pe 15 decembrie a plecat la Pucallpa şi s-a întors pe 19, cu motorul recondiţionat. Nu era chip să ni-l schimbe cu unul nou, dar măcar ne-au pus piese noi în loc de cele care erau uzate. Acum putem să-l folosim mai încrezători.
Însă drumurile de acces spre Puerto Bermudez cu maşina sunt compromise. Zilele acestea ploile şi viiturile au smuls drumul şi l-au aruncat în râu, aşa că se face transbordarea pasagerilor într-o maşină care îi aşteaptă în partea cealaltă a viiturii. Am observat însă că în timpul lunii pline nu plouă. Aşa că o să profităm de acele zile ca să ieşim spre Lima, unde ne vom petrece „vacanţa” de vară până la revenirea lui Liviu şi Amaliei din România. Dorim să ne revedem prietenii, să mai mergem pe la doctor, să ne bucurăm cu fraţii de la biserică.
Ştim că anul 2009 nu va fi un an bun pentru lume în general, pentru că sistemul ei este corupt, bolnav şi o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Dar pentru noi, cei care îl aşteptăm pe Cristos să ne ia acasă, va fi un an bun, pentru că ne apropie de clipa aceea şi poate pe unii îi va deştepta la realitate. Să zicem mai des „Maranata!” Sfinţii ştiu de ce!
Cu drag vă îmbrăţişăm din Peru,
Marcus şi Adina Dumitru
Îndosariat la:Uncategorized
comentarii recente