Program de rugaciune 2020 BCER-UBCER


PE DRUMUL SPRE CASĂ: CUM SĂ CĂLĂTORIM ÎN SIGURANȚĂ

 

Programul de Rugaciune pentru anul 2020, preluat de la Alianta Evanghelica Europeana, tradus de AMC Golgota si adaptat de BCER-UBCE.

Dragi frați și surori ai rugăciunii,

Ce înseamnă „casă” pentru dumneavoastră? Ce vă vine în minte atunci când auziți acest cuvânt? Un loc minunat plin de …? Ce face dintr-o casă un cămin? Eu mă gândesc întâi la oameni, și abia apoi la locuri.

Am vizitat locuri unde am putut servi masa, m-am putut odihni, chiar am putut

conversa cu cineva. Dar acele locuri nu semănau deloc a cămin, deoarece atmosfera era apăsătoare, încărcată de durere, sau mânie, sau tensiune, sau lucruri asemănătoare.

Alte ori am fost în locuri unde mi s-a oferit minimul necesar, dar atmosfera era caldă, primitoare, fericită, ospitalieră și iubitoare. Acolo m-am simțit imediat acasă. A fost relaxant și m-am conectat cu oamenii.

Un loc minunat este plăcut, dar oamenii și relațiile mă fac să mă simt cu adevărat acasă.

În Biblie găsim atâtea povestiri despre CASĂ/CĂMIN. Veți vedea unele dintre ele în această Săptămână de Rugăciune. În punctul acesta vreau doar să adaug câteva gânduri: Domnul Isus spune că cei care Îl urmează sunt familia Sa. El le spune ucenicilor că lumea va cunoaște că suntem ucenicii Săi dacă ne iubim unii pe alții. Ceea ce îi atrage pe oameni ACASĂ sunt relațiile. Ne vom simți acasă în mediile noastre fizice și spirituale, atunci când punem în practică dragostea despre care vorbește Domnul Isus.

Aici pe pământ vom avea experiențe când ne vom simți acasă, vom simți că aparținem unui anume loc. Suntem chemați să ne luptăm pe cât posibil pentru asta, atât în căminele noastre, cât și în Adunare. Ambele sunt imagini ale CĂMINULUI ceresc. Acel CĂMIN ne va împlini pe deplin dorul nostru.

 

 

 

 

 

ZIUA 1 – DE LA PORCI, ÎN CASA TATĂLUI: ISTORIA UNUI OM CARE S-A PIERDUT ÎN VIAȚĂ (LUCA 15:11-32)

 

Cele trei povestiri din capitolul 15 sunt un răspuns dat de Domnul Isus acuzațiilor grave pe care I le aduceau fariseii și cărturarii, pentru faptul că El mânca cu vameșii și păcătoșii. Totodată, ele arată CINE este Dumnezeu.

În primele două povestiri, cu oaia și leul, Îl vedem pe Dumnezeu căutând păcătoșii pierduți afară, în casă, peste tot. El caută și astăzi, după cum Continuă lectura

Publicat în by Ionel Ghita, crestini dupa evanghelie, evanghelici | Lasă un comentariu

Conferinta A.M.E.C-invitat Viorel Candreanu


 

Conferinta A.M.E.C

Conferinta A.M.E.C

Pentru   lucratorii de copii si adolescenti din judet si nu numai…

Chiar si cei care doresc sa inceapa o lucrare noua  cu copiii  in Biserica  sau persoane care iubesc si investesc in lucrarea de evanghelizare a copiilor.
Cu totii   sunt bineveniti la Conferinta!
La Conferinta va fi un Cuvant de incurajare si provocare a invatatorilor .
Invitat Fr.Viorel Candreanu din Suceava
Stand: materiale pentru lucrarea cu copii.
Informatii despre Cursuri de instruire  a Invatatatorilor IMV(Instruirea Misionarilor de vara) si PEC1 .(Predand eficient copiilor )

Continuă lectura

Publicat în baptistii, biserica evanghelica romana, by Ionel Ghita, conferinte, crestini dupa evanghelie, evanghelici, penticostalii | Lasă un comentariu

   SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE  Ianuarie 2019 – Biserica Crestina dupa Evanghelie-UBCE


 

download

 SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE  6-13 Ianuarie 2019

Descarca PDF-Saptamana de rugaciune 2019

Unitate în Trupul lui Cristos

Duminică – UNITATE ÎN DRAGOSTE

 

1 Ioan 4:7-21

 

Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:16) și El Și-a manifestat dragostea în mod desăvârșit în Persoana Fiului Său. Domnul Isus a făcut o afirmație extraordinară, pe care o găsim în Ioan 17:23, și anume, că Dumnezeu ne iubește la fel de mult, tot așa cum L-a iubit pe Însuși Fiul Său!  

 De aceea, noi avem chemarea de a trăi în această relație de iubire dumnezeiască cu Cristos, și cu Trupul Său, Biserica. 

 

  1. Un mod practic de a face lucrul acesta îl citim în Galateni 6:2, unde ni se poruncește să ne purtăm sarcinile unii altora, împlinind astfel Legea Dragostei lui Cristos. Același principiu îl vedem subliniat și în 1 Ioan 3:16-18 – trăirea în dragostea lui Cristos înseamnă să fim sensibili la nevoile fraților și surorilor noastre, dar și ale semenilor. 2. Domnul Isus ne cere să rămânem în dragostea Lui (Ioan 15:9-10) și putem face acest lucru împlinind poruncile Lui și ascultând de Cuvântul Lui.
  2. Măsura dragostei în care trebuie să umblăm ca și credincioși, este dragostea Lui (Ioan 15:12). Această dragoste a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (Romani 5:5) și El dorește ca ea să se manifeste prin noi, așa cum a fost manifestată și prin Cristos. Aceasta este cea mai puternică dovadă, în lumea în care trăim, că suntem urmași ai Domnului Isus (Ioan 13:35).
  3. Atunci când avem gândul lui Cristos în noi, renunțăm la ambițiile personale și la interesele egoiste, căutând și folosul celorlalți, nu doar folosul nostru (Filipeni 2:4-6).

 

 

 

 

 

 

Mulțumim:  

  1. Că Dumnezeu ne-a unit prin Fiul Său (Ioan 17:23).
  2. Că ne-a înfiat prin Fiul Său și ne numește copiii Lui (1 Ioan 3:1)
  3. Pentru părtășia de care ne bucurăm cu frații și surorile noastre.

 

Ne pocăim:

  1. Pentru că prin trăirea noastră nu am arătat întotdeauna dragostea lui Cristos față de frați și față de semenii noștri.
  2. Pentru că nu întotdeauna am ascultat și împlinit poruncile Domnului.

 

Cerem:

  1. Ca să căutăm să fim plini de Duhul Sfânt și dragostea Lui să fie vizibilă în viețile noastre.
  2. Ca Domnul să ne ajute să avem dragoste față de frați. 3. Ca Domnul să binecuvânteze cu dragoste bisericile și lucrătorii din întreaga țară.

Continuă lectura

Publicat în by Ionel Ghita | Lasă un comentariu

Seara de colinde BER Băleni Sârbi


Publicat în by Ionel Ghita | Lasă un comentariu

Grupul Continental la Biserica Crestina dupa Evanghelie Emanuel Darmanesti


unnamed

Publicat în by Ionel Ghita | Lasă un comentariu

Întâlnire adolescenti -copii-BCER-UBCER –


1

Publicat în by Ionel Ghita | Lasă un comentariu

Conferinta Tineret


Captură

Publicat în by Ionel Ghita | Lasă un comentariu